Infertilitatea nu ar trebuie să mai fie, în ziua de azi, un subiect tabu. Cauzele pentru care sarcina întârzie să apară pot fi, în proporție foarte mare, rezolvate cu o singură condiție, femeile să nu întârzie vizita la medicul specialist în infertilitate. Factorii ce pot duce la infertilitate de tip feminin sunt numeroși și pot fi depistați prin mai multe metode. Iată două dintre principalele analize pe care le recomandă medicul specialist în infertilitate:
Ce este histerosalpingografia?
Histerosalpingografia este o investigație radiologică prin care se testează permeabilitatea trompelor uterine. Se realizează prin injectarea unei substanțe radio-opace la nivelul colului uterin, substanță care, în mod obișnuit, ar trebui să umple cavitatea uterină și să migreze prin trompele uterine permeabile, până când ajunge în abdomen. În diferite momente ale injectării, se fac expuneri radiologice prin care se observă migrarea substanței de contrast.
Investigația se desfășoară pe masa radiologică și constă în montarea, la nivelul colului uterin, a unui dispozitiv prin care se injectează substanța. După injectare, se fac expunerile radiologice și filmele obținute se interpretează pe loc, contribuind la stabilirea diagnosticului.
În urma efectuării acestei investigații, în unele cazuri, trompele uterine se pot desfunda în urma injectării substanței de contrast, iar o viitoare sarcină ar putea apărea fără a mai fi nevoie de alte intervenții.
Posibile reacții după histerosalpingografie
După finalizarea examinării radiologice, pacientele se pot confrunta cu următoarele reacții:
- Ușoare amețeli și stare de greață
- Disconfort abdominal (crampe)
- Scurgeri vaginale (se elimină substanță de contrast)
- Stare febrilă
- Sângerări
- Urticarie (ca reacție la substanța de contrast)
Este bine de știu că HSG se face cu stomacul gol, tocmai pentru a evita apariția stării de vomă. De aceea, pacienta este sfătuită că în ziua premergătoare efectuării histerosalpingografiei să mănânce ușor.
Ce este sonohisterosalpingografia (HyCoSy)?
Sonohisterosalpingografia este una dintre cele mai sigure tehnici de evaluare a trompelor la femeile care nu reuşesc să rămână însărcinate și se confruntă cu infertilitatea. Este o investigaţie ecografică exploratorie prin care se vizualizează cavitatea uterină, cu patologia aferentă şi trompele uterine. Sonohisterosalpingografia foloseşte o substanţă de contrast care permite vizualizarea ecografică mult mai clară a cavităţii uterine având și avantajul de a nu iradia și a nu necesita anestezie.
Sonohisterosalpingografia permite evaluarea cavităţii uterine (forma şi regularitatea pereților), precum şi evidenţierea şi localizarea unor modificări, cum ar fi miomul subseros, polipii endometriali sau sinechii.
Este recomandată atât pacientelor care prezintă dificultăţi în obţinerea unei sarcini, cât şi după intervenţii chirurgicale tubare. Sonohisterosalpingografia este recomandată de către medicul ginecolog pentru a verifica dacă trompele uterine sunt permeabile pentru a permite oului să treacă prin ele, înainte de a se fixa în cavitatea uterină.
Avantajele sonohisterosalpingografiei în comparație cu histerosalpinografia
Histerosalpingografia clasică este o metodă radiologică, prin urmare utilizează raze X şi este mai dureroasă din cauza dispozitivelor folosite pentru introducerea substanţei de contrast. În consecinţă, este limitată ca metodă, putând fi repetată la interval de minimum 2 ani.
Spre deosebire de aceasta, sonohisterosalpingografia este o procedură sigură, bine tolerată de paciente, care nu necesită anestezie şi evită expunerea la raze X, putând fi practicată în sistem ambulator. Nu necesită aparatură radiologică şi este mai uşor de practicat. De asemenea, este o procedură repetitivă – se poate repeta oricând, fără necesitatea unui interval de siguranţă. De asemenea, această investigație nu contraindică o sarcină aparută în luna în care s-a efectuat examinarea și elimină riscul reacţiilor alergice posibile la contrastul radiologic.
Cum să te pregătești pentru Sonohisterosalpingografie
Examinarea este indicată în perioada cuprinsă între sfârşitul menstruaţiei şi ovulaţie. Este ideal să se efectueze între zilele 5 şi 10 ale ciclului menstrual, preferabil nu mai târziu de ziua a 11-a a ciclului menstrual şi nu mai devreme de ziua a 7-a.
Pentru siguranța pacientei, procedura nu se poate efectua dacă aceasta prezintă boli cu transimtere sexuală (infecţii), inflamaţii pelvine, sarcină sau menstruaţie.
De asemenea, medicul va recomanda o investigare prealabilă cu maximum trei luni înainte, a culturilor şi secreţiilor de col și examen citotumoral Babeş-Papanicolaou.
Cum se efectuează Sonohisterosalpingografia?
Substanţa de contrast ecografică folosită este un produs nealergenic ce sporeşte acurateţea diagnosticului, comparativ cu metodele ce utilizează soluţie salină sau gel. Aceasta poate fi urmărită de-a lungul trompelor, până în dreptul ovarelor, unde realizează un aspect de inel – certificând astfel prezenţa unor trompe permeabile. În situaţii de obstrucţie tubară, contrastul ecografic se acumulează înaintea obstacolului, iar ovarul din acea parte nu se mai evidenţiază.
Poziţia este aceeaşi ca şi pentru ecografie endovaginală. Medicul inserează un specul în vagin, astfel încât colul să poată fi vizualizat cu uşurinţă. După dezinfecţia vaginală, se introduce uşor un cateter (tub subţire de plastic) prin col, prin care se va injecta substanţa de contrast. Imaginile se obţin în timp real cu sonda endovaginală. Speculul, cateterul şi sonda endovaginală se vor extrage, pe rând, la sfârșitul procedurii.
Reacții adverse după Sonohisterosalpingografie
Unele femei prezintă ocazional crampe pelvine în timpul şi după desfăşurarea procedurii, dar acestea sunt ușoare şi durează puţin. În primele 1-2 zile după procedură, poate exista o mică sângerare însoţită de dureri abdominale moderate, care pot fi combătute cu analgezice uzuale.