Tot ce trebuie să știi despre menopauză

Dacă ai peste 50 de ani și experimentezi stări precum bufeuri, insomnii, tulburări emoționale, probleme de memorie, scăderea libidoului, uscăciune vaginală și dispaurenie (durere la contact sexual), atunci este foarte posibil să intri în menopauză.

Menopauza este o etapă biologică care reprezintă încetarea funcției ovarelor, adică a funcției ovulatorii și a producției de hormoni sexuali feminini, estrogen și progesteron. Femeile se nasc cu un număr fix de foliculi ovarieni, care se pierd la pubertate și pe parcursul perioadelor de ovulație, prin urmare menopauza se instalează în momentul în care rezerva de foliculi ovarieni se consumă.

Ce este menopauza?

Menopauza este asociată cu sfârșitul ciclului menstrual și se instalează la aproximativ un an de la ultima menstră. Această stare este rezultatul unor modificări naturale ale hormonilor, care au loc treptat, pe parcursul mai multor ani, și care favorizează de multe ori apariția unor afecțiuni precum: boli cardiovasculare, osteoporoză, incontinență urinară, luarea în greutate, dar și tulburări emoționale.

Odată cu înaintarea în vârstă, de obicei în preajma vârstei de 50 de ani, nivelul estrogenului și progesteronului scade, numărul și calitatea ovulelor se reduc și ciclul menstrual devine neregulat. Această perioadă, numită premenopauză, poate dura câțiva ani și se încheie odată cu ultimul ciclul menstrual, fiind urmată după aproximativ un an de menopauză și apoi de postmenopauză.

În timpul postmenopauzei, nivelul hormonilor continuă să scadă și apoi se stabilizează la un nivel redus. Estrogenul ocupă un rol important în reglarea temperaturii corpului, formarea osoasă și echilibrul mucoasei vaginului, motiv pentru care scăderea lui din organism determină apariția unor afecțiuni legate de aceste procese.

Când apare?

Menopauza, conform Organizației Mondiale a Sănătății, se instalează între vârsta de 40 și 55 de ani, considerându-se vârsta de 51 de ani ca fiind o vârstă medie. Dacă menopauza se instalează până în 40 de ani, atunci vorbim despre menopauză precoce sau timpurie, care necesită tratament. De asemenea, dacă menopauza nu se instalează până la vârsta de 55 de ani, femeile trebuie să facă analize amănunțite deoarece există riscul de hiperplazie de endometru sau cancer de sân. Menopauza se împarte în trei perioade distincte:

  1. Premenopauza – are o durată de aproximativ 4-6 ani și reprezintă o perioadă de tranziție în care fertilitatea scade, producția de hormoni sexuali feminini se diminuează și ciclurile menstruale devin neregulate.
  2. Menopauza propriu-zisă – reprezintă oprirea definitivă a menstruației.
  3. Postmenopauza – reprezintă o perioadă de aproximativ 2-6 ani după oprirea menstrelor, timp în care activitatea ovariană încetează complet.

Menopauza poate apărea natural, însă și artificial, fiind indusă în urma unor tratamente sau intervenții chirurgicale, cazul cel mai cunoscut fiind cel al operației de histerectomie.

Simptome și manifestări

Din cauza dereglărilor hormonale care apar, determinate în primul rând de scăderea producției de estrogen, menopauza produce schimbări majore în corpul unei femei, care se pot manifesta diferit ca intensitate, afectând inclusiv starea psihică.

  1. Modificarea menstrelor

În general, înainte de instalarea menopauzei, apare o schimbare în tiparul menstrelor. Acestea pot deveni neregulate și fluxul menstrual poate varia de la abundent la foarte scăzut.

  1. Bufeuri și transpirații nocturne

Acestea sunt valuri de căldură care pot apărea brusc, de mai multe ori pe oră sau pe parcursul unei zile, caracterizate de creșteri ale temperaturii corpului urmate de transpirații excesive în zona gâtului și a pieptului. Acestea pot fi asociate și cu creșteri de tensiune arterială. Multe femei, înainte de a intra la menopauză, experimentează transpirațiile nocturne abundente.

  1. Tulburări de somn

Insomniile sau trezitul brusc din somn pot fi simptome ale instalării menopauzei.

  1. Uscăciune vaginală și libido scăzut

Menopauza se manifestă prin modificări la nivelul mucoaselor, iar din acest motiv se poate instala uscăciunea vaginală, însoțită de disconfort în timpul actului sexual, usturime la micțiune și chiar pierderi involuntare de urină (incontinență urinară). De asemenea, în perioada menopauzei, femeia se poate confrunta o lipsă a apetitului sexual.

  1. Creșterea tensiunii arteriale și palpitații

Multe femei, odată cu instalarea menopauzei, pot deveni hipertensive și/sau se pot confrunta cu bătăi neregulate ale inimii.

  1. Schimbări de dispoziție și tulburări emoționale

Simptome caracteristice menopauzei sunt și stările depresive, anxioase, atacurile de panică, crizele de plâns, scăderea stimei de sine, nervozitate și irascibilitate, dificultăți de memorare și concentrare și, în cazuri severe, chiar instalarea depresiei.

  1. Dureri articulare

Rigiditatea, durerile și disconfortul la nivelul articulațiilor pot fi manifestări care să însoțească menopauza.

  1. Dureri de cap

Menopauza favorizează migrenele, amețelile și chiar stările de ușoară confuzie.

  1. Modificări de țesut adipos

Menopauza este asociată cu creșterea în greutate, țesutul adipos fiind distribuit predominant abdominal.

  1. Modificări la nivelul pielii, părului și unghiilor

Menopauza poate favoriza căderea părului, pierderea strălucirii sale, uscarea pielii și fragilitatea unghiilor.

În timp, menopauza poate favoriza și apariția osteoporozei și a bolilor cardiovasculare.

Pentru stabilirea diagnosticului, sunt necesare teste de sânge și de urină, astfel determinându-se activitatea hormonală și consultul ginecologic, însoțit de examen pelvian.

Cum se poate trata menopauza

Având în vedere dezechilibrele hormonale care apar în corpul femeii la menopauză, aceasta se poate trata prin terapia de substituție hormonală. Această metodă presupune administrarea de hormoni artificiali, estrogen și progesteron, iar efectele sunt remarcabile, reacțiile adverse ale organismului fiind minime. Terapia de substituție hormonală are rolul de a diminua și reduce simptomele menopauzei, cu impact pozitiv asupra bufeurilor și a transpirațiilor nocturne, totodată contribuind remarcabil la lubrifierea vaginală și la menținerea colagenului în piele.

Este foarte important de știut că terapia de substituție hormonală nu poate fi administrată în orice condiții. Astfel, cancerul de sân, cancerul endometrial, endometrioza, fibroamele uterine voluminoase, hemoragiile genitale de origine necunoscută, afecţiunile hepatice, hipertensiunea arterială și accidentele vasculare cerebrale reprezintă contraindicații ale hormonoterapiei.

Tratamentul menopauzei își propune să prevină nu doar apariția simptomelor neplăcute, ci și să scadă riscul unor afecțiuni asociate. Astfel, aportul de calciu și vitamina D devine esențial pentru prevenirea degradării osoase și apariția osteoporozei. De asemenea, stilul de viață adoptat este important pentru prevenirea afecțiunilor cardiovasculare și nu numai:

  • oprirea fumatului;
  • limitarea consumului de alcool;
  • exerciții fizice regulate (exerciții moderate 20 – 30 minute/zi);
  • menținerea greutății ideale (reducerea aportului caloric cu 400 – 600 calorii/zi).

Dacă vă apropiați sau vă aflați deja în această etapă a vieții, adresați-vă medicului ginecolog și celui endocrinolog pentru a vă monitoriza starea de sănătate și a vă oferi mai multe sfaturi pentru a trece ușor peste această fază. De asemenea, este foarte important de știut că patologia mamară malignă este foarte frecventă în această perioadă a vieții femeii și, deci, se impune un screening sistematic și riguros.